Marcel Diaconu: „Mi-a dat vigoare victoria lui Adrian”

Marcel Diaconu: „Mi-a dat vigoare victoria lui Adrian
  • Publicat:
  • Actualizat:

În agitația creată după anunțarea deciziei la meciul Diaconu – Henry, un bărbat cu chipul palid și-a făcut loc cu greu printre cei aflați pe ring pentru a-l îmbrățișa pe campion.

Marcel Diaconu a urmărit main-eventul de la București cu sufletul la gură. Și pentru el, ca și pentru fiul său, era un meci al vieții! Diagnosticat anul trecut cu cancer, tatăl „Rechinului” spunea cu doar câteva luni în urmă că marea lui dorință este să-și vadă băiatul campion mondial. Visul i s-a împlinit, iar auspiciile sunt din ce în ce mai favorabile.

Tratamentul cu citostatice început de câtva timp pare să fi învins maladia, chiar dacă urmele se văd. „Mă simt mult mai bine, iar victoria lui Adi parcă mi-a dat vigoare. A fost ca un pahar cu apă vie”, spune „nea Marcel”. În timpul meciului, emoțiile au fost mari. „Mi-era teamă de un ghinion, că prea a avut parte de neșansă în carieră. Are aproape 30 de ani și i-ar fi fost greu să o ia de la capăt. Aș fi avut mustrări de conștiință dacă ieșea rău, pentru că eu l-am dus la box. Era păcat să fie neîmplinit. Dar a ieșit bine. La final, îmi vâjâia capul, dar bucuria mi-a dat aripi”, a povestit ieri tatăl campionului mondial interimar WBC la semigrea. Adi i-a mulțumit în felul său: „Am boxat pentru tata!”.

Campion plin!?

Presa canadiană a anunțat ieri că managerii americanilor Chad Dawson (campion WBC), respectiv Antonio Tarver (campion IBF) au bătut palma, contractul meciului dintre cei doi urmând a fi semnat zilele viitoare. Mai mult ca sigur, Don King va încerca să cumpere acceptul lui Diaconu pentru acest meci, însă Adi e decis să refuze oferta. În această situație, WBC îl va anunța pe Diaconu drept campion mondial plin.

Alexandru ENCIU
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×